ARPA

Reprezentăm România în Public Affairs Community of Europe. Susținem etica și transparența în Public Affairs. Promovăm standarde europene în Public Affairs.

Suntem vocea profesioniștilor în Public Affairs din România.

Cine suntem?

Asociația Română de Public Affairs (ARPA) este organizația care reunește firme de consultanță și profesioniști în domeniul public affairs – oameni care facilitează dialogul dintre mediul de afaceri, societatea civilă și decidenții publici.

Născută din transformarea Asociației Registrul Român de Lobby, ARPA este vocea celor care activează în public affairs în România: promovează un cadru legislativ modern și european, susține etica și transparența în activitatea de lobby și advocacy și conectează comunitatea locală la rețele internaționale.

ARPA este membru fondator al Public Affairs Community of Europe (PACE) și deține președinția organizației, reprezentând România în dezbaterile și recomandările europene privind reglementarea lobby-ului, precum și în inițiativele de educației ale organizației.

Misiunea noastră este să promovăm un cadru etic și transparent pentru activitatea de public affairs și să susținem recunoașterea importanței acestei activități în procesul democratic.

Istoria noastră

2010

– Se înființează Asociația Registrul Român de Lobby – ARRL
– ARRL adoptă Codul de Etică al Activităților de Lobby
– ARRL lansează Registrul de Transparență al Activităților de Lobby și Advocacy

2011

ARRL devine membru fondator al Platformei Public Affairs Community of Europe, care adună laolaltă organizații europene de public affairs

2013

ARRL înființează Comisia de Supraveghere a Registrului de Transparență, formată din experți externi cu renume, precum și membri ARRL

2014

ARRL împreună cu Mediafax organizează
evenimentul „Mediafax Talks about Lobby

2015

Institutul European din România împreună cu ARRL lansează Studiul “Lobby în România vs Lobby în UE”, primul studiu de drept comparat în acest domeniu din România

2016

– ARRL organizează primul eveniment
național de public affairs Public Affairs Summit
– ARRL găduiește pentru prima dată la București
summitul annual al Public Affairs Community of Europe
– Registrul de transparență al activităților de lobby și advocacy este remarcat în Raportul de evaluare pentru România al GRECO (Group of States against Corruption) și al Consiliului Europei din ianuarie 2016, ca fiind bună practică a industriei și societății civile în domeniul transparenței.
– ARRL alături de Comisia de Supraveghere continuă eforturile de auto-reglementare a sectorului prin implementarea în cadrul Registrului de Transparență a unui modul de training online

2018

– ARRL lansează studiul Interacțiunea cu decidenții Politici și Autoritățile Publice
– Public Affairs Community of Europe se transformă din platformă informală în organizație neguvernamentală cu sediul la Bruxelles, iar ARRL devine membru fondator, deținând poziția de Trezorier.

2024

– ARRL găzduiește pentru a doua oară
Summitul annual al Public Affairs Community of Europe

– Laura Fătu (Florea), Vicepreședintă ARRL,
este aleasă Președinte PACE.

2025

– Asociația Registrul Român de Lobby devine Asociația Română de Public Affairs

Contacts